Ziua 1
Plâng.
Dar nu mă întreba ce am.
Sufăr.
Dar în tăcere.
Râd.
Pe interior mor.
Zâmbesc.
Mă distrug încet.
Sunt bine.
Mint.
Așa că nu mă întreba dacă mă simt bine pentru că e evident că nu e așa. Nu-mi spune că totul va fi bine , pentru că nu va fi. Nu încerca să îmi dărâmi zidurile, să îmi dai speranțe false , nu încerca să mă readuci la normal. Ăsta e normalul meu. Nu îndrăzni să ma privești de parcă în două secunde voi plânge. Nu vreau mila ta. Nu încerca , de parcă m-ar ajuta într-un fel , să mă faci să zâmbesc. Mă omori. Va fi un moment în viață în care îți vei aduce aminte de sfaturile mele. Va fi. Așa că acum , nu încerca să îmi spui că spun prostii. Ți se pare. Nu plâng. Tu plângi. Acum te rog să pleci. Vreau spațiu. Te rog să mă ierți. Nu sunt perfectă. Am greșit încercând să fiu cine nu sunt. Așa că pleacă . Știu că ești supărat. E ok . Și eu . Nu încerca să te ascunzi după măști. Pleacă.
NOTA AUTOAREI: Nu am mai scris ceva de foarte mul timp , așa că ma aștept sa nu fie pe placul tuturor.
Pentru cei care nu se prind: E scris din perspectiva unei fete care suferă de depresie. Nu știu cât de bine a fost.