Stelele ne veghează. Mereu, de acolo, de pe cer. Însă cine s-ar fii gândit ca o steluță, veghea o mica planta, care se chinuia sa iasa de sub pământ. Acestă mica stea, o veghea mereu. O privea cum crește, si se indragostise de ea, de-a lungul timpului. Nu isi putea face insa destul curaj cât sa ii vorbească.
In schimb, pe pamânt, plantuța observase cum steluța o privea mereu, chiar de când ieșise din pământ. Adora sa o privească pe stea, mai ales noaptea, când surorile si frații săi dormeau, si o putea privi fără incetare. Se îndrăgostise de acea stea, însă, la fel ca la steluță, nu avea destul curaj încât sa ii vorbească.
Asa că, pentru ani de-a randul, tot ce făcuse era sa se privească, si sa spere ca celălalt o sa spună ceva.