de cateva săptămâni tot fac rețeta asta de clătite, primul lucru pe care știu să-l gătesc de la cap la coadă fără ajutor:)) sau mă rog, cu puțin ajutor când vine vorba de mixat, mixer-ul mă înspăimântă. =))
rețeta e următoarea:
- ○ 200 g faina
○ 1 ou
○ 250 ml lapte
○ 1 lingura zahar (eu adaug mereu cu o lingură rasă mai mult, acum depinde de zahăr)
○ 3 lingurite praf de copt
○ 3 linguri unt/ulei
○ 1 lingurita esenta vanilie
○ un praf bicarbonat de sodiu
○ un praf sare
se pun mai întâi toate ingredientele solide, apoi i se face o gaură în mijloc în care se adaugă ouăle și pe rând, restul lichidelor. se mizează până devine totul omogen, apoi se gătesc într-o tigaie unsă cu puțin ulei, la foc mediu. depinde de mărimea tigăii, puteți face câte 2-3 în același timp. ^^
rețeta e pentru 4 porții, eu de obicei o facă dublă sau triplă. praful de copt nu e esențial, decât dacă le vreți super grase și pufoase. cele din poză nu au praf de copt, dar sunt mulțumită de cum au ieșit.
făcând aluatul dublu mie mi-au ieșit cam atâtea:
eu le mănânc cu miere, dar merg și cu ciocolată, gem, frișcă, goale sau cu ce mai vreți voi.