o să fiu sinceră, mi se pari super amuzantă și per total o prietenă bună din ce am văzut conversațiile tale cu alte fete. am vrut de atâtea ori să îți dau mesaj să ne împăcăm, dar fix înainte să fac asta mă atacai iar cu ceva. =))) știu că mă urăști, și sentimentul era reciproc până acum câteva luni, m-ai "înmuiat" când mi-ai dat mesaj cu lma de ziua mea. =)) uitându-mă înapoi pot spune doar că te displăceam și plăceam în același timp, probabil era doar gelozia că rebeca vorbea mai mult cu tine, râd. =)) acum sunt ok cu tine, iar cu certurile anterioare pot spune că amândouă avem vină și eu personal eram tare idioată și regret grav unele chestii.
la început îmi erai tare antipatică, apoi chiar îmi plăcea de tine până la chestia cu grupul. nu cred că mai e nevoie să scriu și aici că deja am rezolvat pe wapp. acum...sincer idk, ești ok, dar ai niște chestii cu care mă enervezi de morrr, gen chestia cu topicul de ieri, și mi se pare că te dai prea importantă fără motiv. te comporți ca domnișoara știe tot sincer, și e tare enervant.
tu...păi ai fost prima mea prietenă de pe joc, cea mai importantă prietenă a mea pentru 3 ani.. erai singura cu care vorbeam, până și ai mei știau de tine. vorbeam chiar încontinuu, râd, chiar și adormeam împreună pe apel video. dar apoi pur și simplu ne-am răcit, și am plâns chiar o grămadă, pentru că chiar erai singura mea prietenă. =))) acum idk, ți-am văzut părerea în legătură cu mine, chiar îmi e indiferent dacă mai vorbim sau nu acum. da, ne înțelegem super, tu încă ești super drăguță și etc, dar parcă nu mai e ce a fost. simt că m-ai înlocuit așa, peste noapte:)) dar anyway, sunt aici pentru un "bună, ce faci" mereu.