Sângele zboară peste tot în jurul meu. Rochia mea albă este plină de un lichid maro-roșiatic care se prelinge pe mătasea fină a rochiei. Strig cât pot de tare , dar nu mă aude nimeni. El se îndreaptă spre mine , rânjind cu colții săi plini de sânge. Creierul îmi zice să fug cât pot de tare, dar picioarele mele nu vor să se miște din loc. Aproape a ajuns...
- Eli! o voce cunoscută îmi strigă numele. Trezește-te! îmi tot spune vocea aceea cunoscută.
Deschid ochii, dar deși totul este încețoșat și neclar din cauza lacrimilor ce îmi invadează ochii, pot distinge trăsăturile verișoarei mele, Selena.
-Deschide ochii! îmi poruncește ea, mai mult ca o rugăminte decât ca un ordin.
-Iar am avut acel vis, spun eu printre lacrimi și suspine, el nu mă lasă să dorm.
Ea se uită la mine cu ochii ei mari de căprioară, de un albastru intens ca cerul nopții, în timp ce palma ei caldă îmi mângâie fața încercând să mă liniștească. M-am ridicat încet din pat și m-am îndreptat spre baie, tălpile mele goale fiind invadate de răceala marmurei ce acoperea podeaua camerei. Mi-am dat jos rochia de pe mine, bretelele căzându-mi încet peste umeri, iar mai apoi rochia a căzut pe marmura rece. Am făcut un duș atât de rece, încât aș fi putut jura că până și iadul a înghețat în timp ce apa mă învăluia cu răceala ei. M-am îmbrăcat într-o tunică și o pereche de pantaloni pufoși și am ieșit din baia rece si ostilă, îndreptându-mă spre sala de mese.
Castelul în care locuiam eu și verișoara mea se înălța pe cea mai înaltă culme a Muntelui Ahgar, curtea interioară fiind înconjurată de ziduri mari de piatră. O clădire atât de imensă și robustă , rece și odioasă, adăpostește câteva suflete uitate de întregul regat. Eu, Selena, câteva slujnice si câțiva paznici, care au fost cândva devotați regelui, alcătuiam micul cerc de oameni din castel. Verișoara mea este moștenitoarea de drept a tronului , dar din cauza unor legi stupide, aceasta nu poate urca pe tron decât dacă se va mărita cu un prinț. Nici eu nu îi pot lua locul ca rudă a ei, tot din cauza acestei legi. Părinții noștri, tatăl ei și tatăl meu, au fost frați. Când una dintre noi se va căsători cu un prinț, aceasta din urmă va fi încoronată ca regină peste Ținutul Zânelor din Nord. Momentan niciuna nu ne-am găsit prințul pe cal alb, așa că regatul este condus de un consiliu format din oameni care ne urăsc pe mine si pe Sel, noi două fiind obligate să locuim în acest castel pustiu din vârful muntelui. Cândva , acest castel era locul în care noi și familiile noastre ne petreceam vacanțele de iarnă, dar acum a devenit cușca noastră. În curând se apropie Luna Nouă, dar niciuna dintre noi nu este pregătită să ia frâiele regatului, nu până când una dintre noi se va căsători. În acest caz, regatul va avea un nou rege care va fi numit de Consiliul Suprem al Vrăjitorilor. Nu mai avem mult timp până la Luna Nouă, care este în aceeași zi cu Solstițiul de Iarnă și cu ziua Selenei. Eu sunt născută în ziua Solstițiului de vară, de aici trăgându-se și numele noastre, Selena si Eliana, Lună si Soare. Eu sunt Soarele strălucitor, iar ea e Luna cea întunecată. Amândouă avem nouăsprezece ani, eu i-am împlinit deja, Selena mai având doar câteva luni până la ziua ei, ziua care va decide soarta regatului nostru.
●
Micul dejun era pregătit și deja pus pe masă când am ajuns în sala de mese, Selena fiind deja așezată în locul ei din partea dreaptă a mesei. Niciuna dintre noi nu stăteam în capul mesei, locul fiind al reginei care va urca pe tron. Era o regulă nescrisă a noastră, din respect pentru cealaltă . Ali ne servi cu rață la cuptor și legume , iar mai apoi ne turnă in cupele noastre de argint , unul dintre vinurile din colecția familiei noastre. Un vin vechi de sute de ani. După ce am terminat de mâncat, niciuna dintre noi nu a început să vorbească. A doua zi eu trebuia să stau închisă în camera mea, deoarece urma ca prințul din Ținutul Zânelor din Sud să ne viziteze castelul pentru a vedea dacă se va căsători sau nu cu Selena. Această alianță dintre cele două Ținuturi nu avea ca scop doar întregirea celor două popoare, ci reprezenta viitorul Ținutului de Nord. Trebuia ca eu să stau în camera mea, ca nu cumva să îi captez atenția prințului, astfel verișoara mea avea mai multe șanse de a se căsători cu el si de a uni cele doua regate. M-am ridicat de la masă și m-am îndreptat spre camera mea unde aveam să stau mult timp încuiată, citind o carte sau croind niște rochii pentru mine și Selena. Ziua a trecut la fel cum a și venit, petrecând cea mai mare parte a timpului în bibliotecă. Când ultimele raze de soare au fost acoperite de noaptea cea întunecată, m-am îndreptat spre camera mea, punând pe mine o pijama pufoasă de culoare galbenă, brodată cu inițialele numelui meu cu fire aurii. Cina mi-a fost adusă în cameră de către o servitoare pe nume Ada. Niciodată nu vorbea cu mine, decât strictul necesar. Nu puteam spune că mă deranjează asta în mod special, dar fiind singură în acest castel imens, uneori simțeam nevoia să vorbesc cu cineva. Cu verișoara mea vorbeam despre aproape orice lucru, în afară de ceea ce voiam eu cu adevărat să fac, să mă căsătoresc din dragoste și să am o mulțime de copilași dolofani cu obrajii îmbujorați .
Noaptea a trecut foarte încet, neputând să dorm din cauza coșmarurilor. În încercarea mea de a adormi, m-am tot gândit la părinții mei. La zâmbetul mamei mele când mă trezea dimineața sau când îmi citea povești înainte să adorm, la gropițele din obrajii tatălui meu, atunci când râdea si se bucura alături de mine și mama când ne băteam cu perne, iar apoi adormeam îmbrățișați toți trei. Dar aceste amintiri au rămas în trecut. Într-un final am reușit să dorm câteva ore.
Razele soarelui îmi invadau camera rece , făcându-și loc prin draperia cu însemnele soarelui. Fiind o fată a soarelui, razele parcă îmi mângâiară trupul , atingerea lor făcându-mi pielea să se trezească la viață. Fiecare celulă din trupul meu simțea soarele ca și cum întreaga esență a vieții putea fii transmisă doar printr-o atingere cerească. Reușind să mă dau jos din pat, m-am îndreptat către baie pentru a face un duș. Ziua era numai a mea, deci aveam tot timpul din lume să lenevesc. Ali îmi aduse micul dejun în cameră , grăbită fiind, deoarece avea de făcut ultimele aranjamente pentru a-l primi pe prinț. Dar înainte de a ieși din cameră începu să îmi vorbească:
-Copila mea, știu că ziua asta nu este pentru tine, dar îmi doresc din tot sufletul meu să te văd fericită. Și dacă ziua asta nu va fi cu noroc pentru Selena, sper din inimă să îți găsești un soț și să iei frâiele regatului.
-Oh, reușesc eu să oftez , în loc să îi ofer un răspuns, și încep să mă joc cu mânecile puloverului.
-Nu mă înțelege greșit, copila mea, dar îmi doresc ca una dintre voi să preia tronul, să fie totul ca înainte. Dacă vreun nenorocit de moș nesuferit va fi pus rege, știi și tu ce se va întâmpla cu oamenii din acest castel, inclusiv cu voi două.
Ali ieși pe ușă, lăsându-mă să mă gândesc la cuvintele ei. Avea dreptate. Dacă niciuna dintre noi două nu urca pe tron, regele desemnat de consiliu avea să ne exileze pe Insula Lacrimilor, unde urma să ne petrecem veșnicia, iar slujnicele și paznicii din castel aveau să fie uciși, asta după ce erau bătuți și torturați până ajungeau să se roage să moară mai repede.
Astăzi era așteptat prințul, deci asta însemna că o să stau în camera mea. De fapt, asta se aștepta de la mine. Nici prin cap nu îmi trecea să lenevesc toata ziua, oricât de tare mi-ar fii plăcut asta. Nu aveam chef să citesc, așa ca am decis să umblu prin camerele secrete ale palatului. Unul dintre tuneluri se afla chiar în spatele dulapului meu. Într-o zi din multe altele în care nu aveam ce să fac, am decis să fac niște aranjamente în cameră, iar dulapul îmi stătea în cale. În spatele lui se afla o ușă, așa că am vrut să văd unde duce și așa am descoperit o rețea de tunele ce se întindea sub întregul castel. Acestea nu mai fuseseră folosite de mult, deoarece straturile de praf și pânzele de păianjen acopereau pereții si podeaua. În serile în care mă plictiseam, îmi plăcea să fac curat în ele. Nu se știe niciodată când ai nevoie de o cale de scăpare. Am încercat să aflu informații de la Ali despre aceste pasaje secrete, dar nu am reușit să aflu nimic. Pesemne nici ea nu știe despre acestea, dar nici nu îmi doresc să afle. Tind să cred că sunt singura din acest castel care știe despre ele. Este micul meu secret. Micul meu refugiu. Nu intenționez să îi spun Selenei despre ele, deoarece într-o zi dacă situația ar putea deveni foarte urâtă pentru mine, aș avea nevoie de o cale de scăpare. Unul dintre pasaje duce către Pădurea Pierduților. Ieșirea se află într-o peșteră subterană, iar singura cale de a ieși din peștera este de a înota câțiva metri pe sub niște stânci. Ali ar muri de îngrijorare dacă ar ști pe unde umblu în nopțile în care nu pot dormi. Dar înainte de a explora toate pasajele, doar o mică parte din ele fiind explorată de către mine, trebuia să mă duc în camera Selenei să o ajut să se pregătească.
Verișoara mea urma să poarte o rochie croită de mine, făcută din mătase și pânză, toate în culorile nopții strălucitoare. Rochia îi era mulată pe trup, iar când aproape atingea podeaua, părea că formează o coadă de sirenă. Nuanțele de albastru ale rochiei erau scoase în evidență de către colierul cu safire și de coroana de pe cap, care reprezenta luna si stelele. Deasupra rochiei urma să poarte o mantie din catifea neagră, pe care urma să o dea jos când ajungea în camera tronului, privirea prințului urmând să fie îndreptată doar către ea și noaptea eternă ce se revărsa din ea.
Ciocăn în ușa din lemn de stejar. O dată. De doua ori. Apoi aud "Intră".
-Hei! spun eu cumva oarecum reținută și stânjenită. Selena se afla în fața unei oglinzi imense, îmbrăcată într-un halat de satin.
-Bună și ție. Te așteptam. Haide, vino! Mă îndrept cu pași înceți către ea, nefiind sigură cu ce dorește să o ajut. Este deja coafată si machiată. Părul i-a fost prins într-un coc lejer, dar care este într-un fel și elegant, iar machiajul este și nu este. Ochii îi sunt scoși în evidență de un machiaj atât de simplu. Numai Ali putea reuși să facă asta. Ia loc pe scaun!
-Deci, cu ce te pot ajuta? Observ că ești aproape gata. Ea se uită la mine cu cel mai nevinovat zâmbet și începe să facă fața de cățeluș. E clar ca lumina zilei ce vrea de la mine.
-Doar știi că ești verișoara mea preferată, nu? rânjește la mine ca o pisică care a fost prinsă la găleata cu lapte. Dau din cap în semn de aprobare. Am nevoie să mă faci să strălucesc. Te rooog!
-Cum aș putea să te refuz? ei bine, aș fii putut să o fac, dar nu era în avantajul meu.
După ce aceasta își îmbrăcă rochia și își puse bijuteriile, urmă magia.
Lumina se revărsă din mâinile mele, învârtindu-se în jurul Selenei, mici sclipiri acoperindu-i părul și hainele, safirele și coroana strălucind mai mult ca niciodată. Părul ei negru strălucea. Era superbă. Ca o zeiță. Cu fața ei palidă și buzele de un roșu aprins ar fii cucerit pe oricine. Aceasta își îndreptă atenția către oglindă, admirând ceea ce reușisem să fac cu puterea mea. Puterea Soarelui. Își îndreptă privirea către locul unde stăteam și sări în brațele mele.
-Pe toți zeii! M-ai făcut să arăt ca o adevărată zeiță. Îți mulțumesc. Ești cea mai tare! Mi-aș fii dorit să pot să fac și eu ceea ce faci tu. Aș face asta în fiecare zi dacă aș fi în locul tău. Și așa era.
Ea era cea care se preocupa de aspectul fizic, eu preferam comoditatea, iar faptul că umblam prin acele pasaje pline de praf și pânze de păianjen, nu îmi dădea ocazia să port prea des rochii. Nu cred că era indicat să cutreier prin tuneluri în rochii de prințesă și pantofi cu toc.
-Ești superbă! Arăți ca o adevărată prințesă. Una care trebuie să își miște fundul jos. S-a făcut târziu, iar prințul trebuie să apară în curând. Nu vrei să întârzii la prima întâlnire. Îi arăt cel mai sincer zâmbet al meu, și mă îndrept către ușă. Deschid ușa si dau să ies, dar sunt oprită de o voce
-Eli! Îți mulțumesc. Și promit că dacă totul iese bine cu prințul, o să te ajut să îți cauți și tu prințul tău.
-Mulțumesc! atât reușesc să zic și ies din încăpere.